sâmbătă, 8 octombrie 2011

Înspre stele.

Acum 3 - 4 ani, am scris o poezie pe care azi am regăsit-o și la recomandarea bunului meu prieten Tudor de la Iași am decis să o public aici.





Înspre stele depărtate,
spre corabii mari și mici. 
Fata mă așteaptă-n zare, 
cu miros de păpădii.

Eu îi zic ce am în suflet, 
dar ea plânge peste umăr. 
Nu-nțelege a mea taina,
nu-nțelege cine sunt.... 

Trece noaptea , vine ziua, 
și privighetoarea cântă.
Ea-nțelege a mea taină,
și sufletul mi-l alină.

Când spre casă mă-ndreptasem,
văd cum norii se adună.
Și-mi vestesc să fug departe,
că se-apropie o furtună. 

Era noapte când lumina,
de la casă se aprinse. 
Iar ai mei mă strigă iară,
să îmi spună o poveste.

Ei mă cred pierdut în valuri,
nu mă văd când strălucesc.
Însă dimineața vine,
ciocarlii imi ciripesc.

Mă trimit în alte plaiuri,
unde să găsesc lumina,
stinsă parcă de cei care,
n-au știut de unde vine.

Diferența ne destramă,
să nu mai fim o familie.
Însă nu iubim persoana, 
cu păcatul dupa sine.

De-ar putea el să se schimbe 
nu ar ezita s-o facă,
însă nu de el depinde,
si nu a ales să fie 
diferit de alte neamuri.

Dar ei nu pot înțelege, 
diferența asta mare.
Și-ncercând să îl îndrepte, 
ploaia se aude iară.

Aprecieri, valori.

Îmi amintesc cu drag perioada liceului, și toate lucrurile făcute atunci. Colegii de clasa, colegii de naveta... trenul, profesorii care ne învățau lucruri despre viață, dar și ieșirile cu colegii în diferite locuri. Deși nu am reușit eu să fiu prea sociabil, și implicat în activitățile colectivului, în orele în care lipseau profesorii desenam, meditam, râdeam de tâmpeniile pe care le făceau, sau ziceau uneori colegii, și astfel treceau zilele.
Într-o zi, la școală când profesoara de română a lipsit, am început să desenez. Defapt schițam un chip de om, și   ma jucam cu diverse efecte de umbra pe desen.... Privind-ul, mă gândeam cum ar putea alți să îl considere, și sub el am scris "În timp ce pentru unii ești totul, pentru alții ești un nimic. Poți fi gunoi sau geniu, în același timp". Același desen, poate fi văzut diferit de oameni diferiți. Unii îl apreciază, îl consideră frumos, alții nu. 
De multe ori la fel se întâmplă și cu noi oamenii. Nu suntem apreciați de cine vrem noi, și uităm de mulțimea cealaltă de oameni care ne apreciază și pentru care însemnăm mult. Devenim deprimați că persoana x sau y se poartă într-un anumit fel și nu ne valorizează așa cum ne-am dorii noi, și uităm de restul lumii care este mandră de noi. 
De la acel desen am început să folosesc des acea frază atunci când simțeam că persoanele din jurul meu care aș vrea eu să mă aprecieze nu o făceau. Între timp însă, am uitat de desen... am ajuns la Cluj, și în unele momente aș fi vrut să fie cineva să îmi aducă aminte de acea frază. De faptul că nu poți să fi pe placul tuturor tot timpul, și că nimeni nu îți știe adevărata valoare, decât un specialist. Nu am găsit desenul, însă am găsit altceva.. O mică poveste pe care o găsiți aici.


  Povestea inelului.

- Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu mai am forta sa fac ceva bun. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu mai bun? Cum sa le schimb oamenilor parerea despre mine?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:
- Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:
- Daca m-ai putea ajuta tu pe mine poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.
- As fi incantat sa va ajut, baigui tanarul cam cu jumatate de gura, simtind ca iarasi e neluat in seama si amanat.
- Bine, incuviinta batranul intelept. Isi scoase din degetul mic un inel si-l intinse baietanului adaugand:
- Ia calul pe care-l gasesti afara si du-te degraba la targ. Trebuie sa vand inelul acesta pentru ca am de platit o datorie. E nevoie insa ca tu sa iei pe el cat se va putea de multi bani, dar ai grija ca sub nici in ruptul capului sa nu-l dai pe mai putin de un banut de aur. Pleaca si vino cu banii cat mai repede.

Tanarul lua inelul, incaleca si pleca. Odata ajuns in targ incepu sa arate inelul in stanga si-n dreapta, doar-doar va gasi cumparatorul potrivit. Cu totii manifestau interes pentru mica bijuterie, pana cand le spunea cat cere pe ea. Doar ce apuca sa le zica de banutul de aur unii radeau, altii se incruntau sau ii intorceau imediat spatele. Un mosneag i-a explicat cat de scump este un ban de aur si ca nu poate sa obtina un asemenea pret pe inel. Altcineva s-a oferit sa-i dea doi bani, unul de argint si unul de cupru, dar tanarul stia ca nu poate vinde inelul pe mai putin de un banut de aur, asa ca refuza oferta. Dupa ce batu targul in lung si-n lat, rapus nu atat de oboseala, cat mai ales de nereusita, lua calul si se intoarse la batranul intelept.

Flacaul si-ar fi dorit sa aiba el o moneda de aur pe care s-o poata da in schimbul inelului, ca sa-l poata scapa pe invatat de griji si, astfel, acesta sa se poata ocupa si de el. Intra cu capul plecat.

- Imi pare rau, incepu el, dar n-am reusit sa fac ceea ce mi-ati cerut. De-abia daca as fi putut lua doi sau trei banuti de argint pe inel, dar nu cred sa pot pacali pe cineva cu privire la adevarata valoare a inelului.
- Nici nu-ti imaginezi cat adevar au vorbele tale, tinere prieten! spuse zambitor inteleptul. Ar fi trebuit ca mai intai sa cunoastem adevarata valoare a inelului. Incaleca si alearga la bijutier. Nimeni altul n-ar putea spune mai bine cat face. Spune-i ca ai vrea sa vinzi inelul si intreaba-l cat ti-ar da pentru el. Dar, oricat ti-ar oferi, nu-l vinde. Intoarce-te cu inelul! Flacaul incaleca si pleca in goana.

Bijutierul examina atent micul inel, il privi atent prin lentila prinsa cu ochiul, il rasuci si apoi zise:
- Spune-i invatatorului ca daca ar vrea sa-l vanda acum, nu-i pot oferi decat 58 de bani de aur pentru acest inel.
- Cuuum, 58 de bani de aur?!? - exclama naucit tanarul.
- Da, raspunse bijutierul. Stiu ca-n alte vremuri ar merita si 70, dar daca vrea sa-l vanda degraba, nu-i pot oferi decat 58.
Tanarul multumi si se intoarse degraba la invatat, povestindu-i pe nerasuflate cele intamplate.

- Ia loc, te rog - ii spuse acesta dupa ce-l asculta. Tu esti asemenea acestui inel, o bijuterie valoroasa si unica. Si, ca si in cazul lui, doar un expert poate spune cat de mare este valoarea ta. Spunand acestea, lua inelul si si-l puse din nou pe degetul mic.
- Cu totii suntem asemenea lui, valorosi si unici, perindandu-ne prin targurile vietii si asteptand ca multi oameni care nu se pricep sa ne evalueze.