Normalul din noi.

Uneori în drumul nostru prin viață întâlnim și oameni mai mult sau mai puțin diferiți de noi. Tindem să credem că doar lucruriile cu care noi suntem obișnuiți sunt normale, și atunci când întalnim o persoană care are ceva diferit, o problemă de sănătate, invaliditate, orientare sexuala, o catalogăm imediat ca fiind anormală, chiar dacă știm că "ceea ce este normal într-o comunitate, poate fi patologic în alta".
Acum ceva timp avusesem o discuție cu cineva despre persoanele care scriu cu mâna stângă, iar acea persoană susținea că nu este ceva normal deoarece toata lumea scrie cu dreapta, astfel si respectivul trebuie musai să încerce să scrie cu dreapta, și doar dacă nu reușește poate fi lăsat să scrie cu stânga. Ceea ce nu am înțeles eu e, cu ce te deranjează pe tine dacă cel de langă tine scrie mai ușor cu stânga? În ce fel te poate afecta asta?
Eu cred că altfel stă treaba cu acest "normal". Defapt fiecare ne folosim de acest cuvânt pentru a face o diferențiere între noi și cei ce sunt puțin altfel.
Intimitatea ta se termină acolo de unde începe intimitatea celuilalt. Astfel, atâta timp cât prin comportamentul meu deviant de la regulile tale, nu te încurc cu nimic, și nu deranjez pe nimeni, de ce ar trebui ca cineva să fie numit "anormal"?
Folosim de multe ori Biblia pentru a ne apăra punctul de vedere, însă și de aici luăm doar ceea ce ne convine în acel moment, iar ceea ce ar putea zice și despre noi ca suntem "anormali", devianti de la regulile impuse, le facem uitate.